Sesiunea de orientare este extrem de importantă pentru succesul sălii tale de fitness deoarece în acest fel le poți demonstra membrilor tăi că au luat decizia corectă de a alege să frecventeze sala ta de fitness.
Pentru a înțelege cel mai bine importanța acestei sesiuni de orientare, mai întâi trebuie să înțelegi exact ce este de fapt și ce rol are în “sănătatea’’ clubului tău de fitness.
Pe scurt, o sesiune de orientare durează aproximativ 30 de minute și se adresează noilor membrii. Este indicat ca aceștia să treacă printr-un tur cu scopul de a-i familiariza cu atmosfera și cu aparatele pe care le au la dispoziție. Astfel, va fi prezentat un mic ghid despre cum se utilizează greutățile, aparatele cardio sau alte echipamente care se află în sala ta de fitness.
Acum că am înțeles ce înseamnă această sesiune de orientare, hai să trecem la următorul pas, adică scopul.
Este foarte important să îți setezi targetul: ce ți-ai dori ca noii membri să simtă în momentul în care pășesc pragul sălii de fitness. Prima impresie este cheia. Ne legăm foarte mult de fraza “nicăieri nu e ca acasă’. Keep that in mind.
Încearcă ca prin această sesiune de orientare să îți atingi scopul și să îi faci pe noii membri să se simtă cât mai confortabili cu locul pe care îl frecventează, ca la final să se simtă ca acasă. De ce spun asta?! Sunt multe situații în care noii membri care merg la sală pentru prima dată se confruntă cu stări de anxietate din cauză că sunt într-un loc nou, necunoscut. Tocmai de aceea, pentru ca ei să se întoarcă la clubul tău, trebuie să îi faci să se simtă cât mai confortabil.
Așa cum am menționat, sesiunile de orientare sunt esențiale când vine vorba despre retenție. Vom face un mic joc de imaginație pentru a înțelege mai bine beneficiile acestei sesiuni. Așadar, să presupunem că o persoană nouă vine la sală pentru a-și face un abonament. Atunci este momentul oportun în care să programezi cu ei o sesiune de orientare deoarece șansele ca aceștia să vină este foarte mare.
În acest fel, vor avea posibilitatea să cunoască atomosfera clubului și să intre în ritm, antrenându-se liniștiți, iar când abonamentul expiră, șansele sunt mari ca aceștia să și-l reînnoiască.
Buna organizare ar trebui să fie unealta ta secretă. Cu cât ești mai organizat, cu atât rezultatele vor fi pe măsură, iar treburile vor merge ca unse. Așadar, recomandarea noastră este să îți creezi o procedură cu fiecare pas care trebuie urmat.
Așadar, pentru a trece rapid prin toate punctele cheie prezentate mai sus, revin cu ideile principale:
Și pentru a-ți ușura munca, ți-am pregătit 20 de modele de e-mailuri automate pe care le trimiți membrilor noi. Le poți descărca gratuit mai jos.
There is an easier way to get more members! Communicate efficiently with them through automated emails, provide them the option to purchase memberships online, delight them with a professional mobile app and member account, and surprise them with fast services at the reception desk.
With UPfit.cloud, everything is done quickly, and you can start seeing results in a matter of days. Find out the advantages of our platform in a 20-minute demo session.
You don't have to invest a lot of money and time in PT services, to expand them properly. With a few well-thought strategies, your trainers can increase your business almost immediately, and your department will run itself.
Read MoreMany gyms offer assessment sessions to their members, but that doesn’t mean they actually use these services for the gym’s benefit. An assessment session should be an essential process,that transforms a new member into a loyal one.
Read MoreWhen you try to improve how you increase your profit margins, it’s good to focus on small changes that are easy to measure. However, if you have already implemented a series of strategies that don’t work, you shouldn’t throw in the towel and try to change everything.
Read MoreWe have created a series of free guides that will help expand your gym: advice on increasing sales, lead management, optimising your online marketing strategy, creating a corporate program, and so much more. There are dozens of e-books and guides with useful information and ideas for ambitious gyms, that are willing to use all the tools available to grow their business and recruit more members.
Each gym is unique. That is why UPfit.cloud has a wide range of services, tools, and features that perfectly match your business.
Regardless of how you manage your gym or fitness club activity, UPfit.cloud can be customized so it's easy to use for your team and simple for your members.